the beginning: zilele astea am fost destul de ocupat cu fizica. astazi citesc urmatoarea problema:
Sǎ se calculeze cu ce vitezǎ trebuie sǎ se deplaseze un automobilist faţă de un stop pentru a vedea semaforul roşu colorat în verde. Se dau λverde = 5500 Å, λrosu = 6500 Å.
desigur ca incep sa rad, avand in vedere antecedentele mele cu culorile si semafoarele (http://d-o-double-g.blogspot.com/2009/08/diferit.html). si inca un desigur, desigur ca nu stiam sa rezolv problema asa ca citesc rezolvarea care zice astfel: Pentru a avea loc o deplasare observabilǎ a lungimilor de undǎ de ordinul Å sunt necesare viteze ale observatorului foarte mari (comparabile cu c). Deci ne situǎm în cazul efectului Doppler relativist longitudinal. ahh...efectul Doppler, ce mult imi place mie efectul Doppler. imi placea cand povesteam lumii despre efectul Doppler ca sa par inteligent. asta voi face si acum. dar mai intai sa termin cu problema. dupa indicatia data urmeaza o serie de calcule laborioase ce duc la rezultatul 48 000 km/s.
eu vorbind cu mine in mintea mea la vederea rezultatului: "dar loganul meu nu prinde 48 000 km/s, ba nici macar 48 000 km/an, si totusi nu sunt departe de a vedea semaforul verde in loc de rosu. hmmm, ciudat :))".
am terminat cu problema, sper ca v-ati ras. acum putina stiinta.
Efectul Doppler constă în variaţia frecvenţei unei unde emise de o sursă de oscilaţii, dacă aceasta se află în mişcare faţă de receptor. Efectul Doppler poate fi constatat atât în cazul undelor electromagnetice (inclusiv lumina), cât şi în cazul undelor elastice (inclusiv sunetul). Frecvenţa măsurată creşte atunci când sursa se apropie de receptor şi scade când susrsa se depărtează de receptor.
Exemplu
Să considerăm o ambulanta ce trece pe lânga noi în viteză. Vom observa că sunetul produs de sirena nu este „uniform”, ca urmare a fenomenului de variaţie a lungimii de undă a undelor sonore, datorat sursei aflate în mişcare. Când ambulanta se apropie de observator, sunetul este mai acut (frecvenţe înalte), iar după ce trece de el, devine mai grav (frecvenţe joase).
Deplasarea spre roşu
În astronomie, efectul Doppler ne dă certitudinea că universul nu este static, deoarece, conform acestui principiu, stelele ce se departează de noi vor avea lumina deplasată spre "partea roşie" a spectrului, în vreme ce acelea care se apropie vor avea lumina deplasată spre "partea albastră" a spectrului. Ceea ce ne dă certitudinea că Universul este în expansiune este faptul că majoritatea observaţiilor ne arată că lumina ce ajunge la noi este deplasată spre roşu.
destul cu stiinta, sa inceapa muzica!
exista o formatie numita The Doppler Effect, de care nu cred ca stie multa lume. adevarul este ca nici nu prea ai de unde sa fi auzit de ea, intrucat nu au multe melodii. eu cunosc una singura, se numeste Beauty Hides In The Deep si se gaseste pe youtube in 3 forme (cate?! :d): Original Mix, John O'Callaghan Remix sau The Blizzard Remix. desigur pot fi mai multe, dar eu doar pe astea le stiu. toate trei sunt geniale, dar mie cel mai mult imi place remixul The Blizzard.in continuare, melodia si un video superb (este de fapt inregistrarea unui joc pe calculator numit Audiosurf, in care trebuie sa joci dupa muzica :D). stiu ca tine aproape 10 minute, dar cu siguranta merita efortul.
tin sa precizez ca aceasta melodie iti da aripi. consumati cu moderatie 8->
No comments:
Post a Comment